joi, 13 octombrie 2016

Viaţa cultural-artistică a Bucureştiului interbelic



Azi oferim doar o mică mostră a ceea ce reprezenta presa culturală în urmă cu 9 decenii, ceea ce peste ani, adică azi,  se mai practică doar în publicaţiile de specialitate.

Sunt reproduse din ziarele vremii 3 interviuri cu personalităţi în ascensiune ale acelor ani, diversitatea subiectelor tratate fiind remarcabilă, exemplu fiind uşurinţa cu care se trecea în aceeaşi publicaţie de la gândurile unor actriţe sau dizeuze la mărturiile şi panseurile filozofice ale unui geniu de talia marelui Mircea Eliade.

Jurnaliştii care realizează aceste materiale sunt alerţi, incisivi  şi mai presus de orice sunt foarte documentaţi, vedem asta mai ales în cazul interviului cu tânărul Eliade. Aviz contemporanilor!

Calitatea reproducerilor sperăm să facă posibilă lecturarea directă a acestor articole.


Despre marea noastră actriţă Sylvia Dumitrescu-Timică se ştie că a jucat pe scenele bucureştene mai bine de 70 de ani, dar aici avem mărturiile ei de tinereţe (foto 1, 2 şi 3). În anii ’30 ajunsese deja la maturitatea artistică care-i permitea să fie considerată o vedetă a teatrelor bucureştene. A trăit 97 de ani, a jucat până în anii’90 şi s-a stins în 1999.


Maniera modernă şi degajată în care se desfăşura dialogul reporter-vedetă era clar o influenţă a şcolii occidentale, cum de fapt multe în acei ani erau de inspiraţie vestică. Introducerea e poate prea lungă, dar trecerea directă la subiect întârzie voit, că să creeze acel naiv suspans în litera şi parfumul epocii!




Un material senzaţional, practic un eveniment, am descoperit în parcurgerea interviului (foto 4 şi 5) cu marele orientalist şi istoric al religiilor Mircea Eliade.


Ar putea fi considerată o impietate, un sacrilegiu, faptul că alături de rubrici de divertisment poate sta şi o mostră de cultură autentică, dar atunci toate aveau un rost, paginile ziarelor se voiau cât mai diversificate, pentru toate gusturile şi chiar nu părea nimic anormal.

Imaginaţi-va cum ar arăta azi o astfel de publicaţie, cum alaturi de Bianca şi Cruduţa şi-ar face loc marea scriitoare, laureata Nobel pentru literatură, Hertha Muller!
Interviul cu Mircea Eliade este ocazionat de premiul pe care acesta l-a primit din partea Societăţii Scriitorilor pentru romanul “Huliganii”


Discuţia cu tânărul Eliade, atunci la început de drum (publicase totusi pana atunci 11 carti!), marele savant de mai târziu, discuţia despre religie, despre literatură, despre Yoga şi filozofie era în acele vremuri un eveniment şi ca atare era consemnat la modul firesc de către presa acelor ani. Azi, când se ştie ce reprezintă pentru cultura universală această imensă personalitate, la noi abia se mai aminteşte ocazional de el, ba chiar în unele medii, din ratiuni obscure e considerat subiect tabu! Concluzia: eram mai deştepţi atunci!



Revenim la divertisment şi publicăm reproducerea unui interviu cu o mare artistă de cabaret din acei ani, (foto 6, 7 şi 8), faimoasa Lulu Savu, în mare vogă atunci şi care ani de zile a jucat alături de Constantin Tănase pe scenele de la Cărăbuş sau Alhambra.




de Clement Peter

http://www.eva.ro/divertisment/pasiune/viata-cultural-artistica-a-bucurestiului-interbelic-articol-119149.html


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu