Canicula in Bucurestiul interbelic

Calduri inabusitoare au fost dintotdeauna in Bucuresti pe timp de vara. Inca din veacul al XIX-lea nefericitii calatori straini pe care ii apuca luna lui cuptor in capitala se plangeau de arsita innebunitoare, de care nu mai stiau cum sa se ascunda. La orele amiezii, peisagiul era, de altfel, cam dezolant: peste tot obloane trase si liniste cvasi-mormantala. Abia spre seara bucurestenii se trezeau din nou la viata, cinand pe la miezul noptii si culcandu-se spre dimineata.

Situatiunea era cam aceeasi si in perioada interbelica, cu mentiunea ca, de la primele calduri, in mintea multor bucuresteni se ivea, seducator, un singur cuvant, astazi pierdut: VILEGIATURA. Venit de la francezi, desigur, cuvantul a fost in zilele noastre inlocuit de "concediu" sau "vacanta". Sub soarele dogoritor, locuitorii capitalei isi faceau planuri, unele  indraznete, altele mai cuminti: unii, cu buzunarele mai pline, isi puneau la cale, en detail, vacantele la Sinaia, Mamaia sau, si mai boem, Balcic; altii, cumintiti de portofelele golase, se limitau la excursii in jurul orasului, la Ciurel de exemplu, sau in miezul lui, la piscina cu valuri artificiale de la Lido.

 Iata cum semnala, aproape cinematografic, un jurnalist al "Realitatii ilustrate" sosirea caldurii in capitala, pe la 1937: "Vara a dat buzna in capitala, calduroasa, prafuita de drum, cu balonul soarelui fierbinte legat cu ata de degetul cel mic, cu o liota de tiganci care-au si prins a-si vesti trandafirii in locul margaritarelului si al lalelelor. A fost o descindere senzationala, din nu mai stiu care tren din sud. Duduile si doamnele si-au inaugurat rochitele inflorate, palariile cat umbrelutele si umbrelutele cat palariile! Bineinteles, au inceput socotelile pentru plecare."

Canicula avea, in chip evident, si anumite avantaje de ordin estetic pentru ochii barbatilor interbelici, favorizati de soarta si de schimbarea mentalitatilor de dupa razboi, caci doamnele nu mai purtau rochii ample, ci "rochite", scurtate ademenitor pana deasupra genunchiului. In mod cert insa, vara venea incarcata mai degraba cu chinuri decat cu placeri ispititoare. Desi nu era inca pustiul de beton al timpurilor prezente, Bucurestiul se incalzea simtitor sub "balonul" fierbinte al soarelui, facand asfaltul, considerat atat de modern pe atunci, sa se topeasca.

Pentru bietii bucuresteni nevoiti sa ramana in oras, toropiti de caldura, mai exista o scapare (chiar mai multe "scapari"), pe langa excursiile la iarba verde si baile in piscina: plimbarile prin parc, halba de bere si gradinile de vara.

vanzatori de bauturi racoritoare pe strazile capitalei

In Cismigiu, de exemplu, "prin fata ochilor, cu sau fara ochelari fumurii impotriva soarelui, defileazä interminabil, armata plimbaretilor." Privirile se atintesc, insa nu prea se intalnesc. Doamnele in varsta se uita dupa tinerii cu mustacioara, tinerii cu mustacioara dupa doamnele " mai coapte", doamnele mai coapte dupa domnii "bine" sau dupa studentii infocati, domnii "bine" dupa tinerelele necoapte, tinerelele necoapte dupa studetii infocati (din nou), iar studentii infocati dupa toate doamnele si domnisoarele, fara discriminari:

a) Batranele se uita dupa tinerii Adonis, cu freza si mustacioara à la Douglas Fairbanks senior,
b) Tinerii Adonis, cu freza.,. etc., etc. intorc privirile dupa doamnele coapte, pline, cu mers unduios si leganat 
c) Doamnele coapte, privesc insistent pe sub genele rimelate, la domnii bine, adevarati dandy, in superbe costume de vara, cu monoclu. (Doamnele coapte, mai scapa ochii si prin grupele de studenti infocati).
d) Domnii bine, adevarati dandy, se opresc in loc si devin melancolici, de  cate ori trec pe langa duduile svelte. Monoclurile cad, ochelarii de soare sunt indepartati. Gestul lor e sincron cu al domnilor batrani,  care odihnesc alaturi de doamnele batrane.

e) Duduile svelte si  neimplinite se stiu privite, mangaiate, urmarite. Surad distant, dar hohotesc, tulburate, de cate ori drumul lor e acelasi cu grupele de studenti galagiosi si infocati.

idile pe lac in Cismigiu

Pentru gaturile uscate de caldura existau pe strazile capitalei pahare de limonada rece, dar si halbe de bere, in mod cert mai seducatoare pentru populatiunea masculina. Odata asezati, in grupuri de 2, 3, cati vrei, bucurestenii inlantuiau randurile de bere conform principiului "inca una si ma duc", ajungand, pe la randul al cincilea, sa isi depene aventurile si nefericirile amoroase:

 -Salve Tache, ia un loc! Ce-i cu tine pe-aci?
- La plimbare, fratie! Ce sa-i faci! Dar voi?..
- Ia, luasem o bere si ne gatiam de drum !
- Nu se poate! Tal! Inca un rand de halbe! S'a zis!
- Vine !
- Da, numa' ăsta!
- Sfânt!

Randul de halbe isi face aparitia, in guler de mare gala, asculta intamplari de la birou, racoreste gatlejurile arse de sarea covrigilor uscati, lasa randul altor doua serii de halbe, care iau parte la spovedaniile amoroase de mare anvergura ale tipilor dela masa.

restaurant in aer liber asteptandu-si musterii

Multi bucuresteni preferau, spre seara, sa se opreasca intr-o gradina de vara, cu "gratar special", bere si muzica lautareasca. Caldura mare, aglomeratiune si mai mare, zgomot asijderea. Pe deasupra vocilor zumzaitoare se auzeau bataile nerabdatoare cu furculita in pahar sau in farfurie ale clientilor lasati sa astepte mititeii zeci de minute si discutiile lor cu chelnerii:

 -Vine, ma, mititeii aia, ori nu vine ? ca acus plec si ma lipsesc de tot..

- Vine, conasule, se poate!

Si, evident, nu "vine". Schimbul de replici se repeta de vreo 2 sau 3 ori, iar cand "vine", mititeii sunt de fapt antricoate... Ce sa-i faci, merg la o adica si antricoatele. Berea si muzica sa fie bune, ca incolo...nu-ti mai trebe nimic!

 Peste intreaga forfota se ridica rapaitul tambalului legat de dupa gat ca o taraba de vanzator ambulant, vioara cu unduiri melodioase si glasul baragladinei :

Sa vina pompierii.

Dragostea sa-mi stinga...

Sursa : http://calatori-interbelici.blogspot.ro/2015/07/canicula-in-bucurestiul-interbelic.html