Accesorii sofisticate, trăsuri decorate cu mătăsuri scumpe, pălării sau bijuterii extravagante, cam astea erau ingredientele care transformau femeile cu bani din Bucureştiul de altădată în nişte piţipoance autentice. Desigur, toate acestea amestecate cu mult prost gust.
Spre exemplu, în Bucureştiul de altădată existau o mulţime de doamne şi domnişoare care adorau să fie în centrul atenţiei şi să poarte piese vestimentare cumpărate din cele mai cunoscute magazine ale vremii. În timp ce unora le plăcea doar să se împopoţoneze, căutând să le atragă atenţia boierilor cunoscuţi, altele făceau aceste lucruri doar pentru a obţine bijuterii scumpe sau apartamente de la cei mai bogaţi bărbaţi ai vremii. Cleopatra îşi asorta mătasea de la trăsură cu pălăria Cleopatra Trubetzkoi era una dintre cele mai cunoscute femei din a doua jumătate a secolului al XIX-lea din Bucureşti. Aceasta era destul de înstărită şi a devenit cunoscută pentru faptul că avea o pasiune destul de neobişnuită. „De fiecare dată când ieşea la plimbare pe străzile Bucureştiului îşi asorta mătasea de la trăsură cu pălăria sau cu hainele pe care le purta. Uneori îl punea pe vizitiu să se îmbrace în aceeaşi culoare pe care o avea şi mătasea de la trăsură“, povesteşte istoricul Dan Falcan.
Cum arătau piţipoancele de acum o sută de ani I.L. Caragiale făcea în anul 1893 o radiografie a noii societăţi burgheze, potrivit site-ului istorie-pe-scurt.ro. Astfel, în „Moftul român”, scriitorul a publicat trei articole intitulate „Moftangii“, iar în unul dintre acestea (Rromânca) contura portretul femeilor care încercau să imite moda din societatea occidentală. Printre altele, Caragiale nota că femeile din această categorie putea fi descrise simplu. Ori de câte ori flirtau cu bărbaţi se răţoiau, râdeau în momentul în care bărbatul cu pricina discuta serios cu el şi dacă se ajungea la mai mult decât un flirt povesteau tuturor ce s-a întâmplat. Redăm un fragment din textul lui Caragiale: Când e vorba de lista „victimelor“ ei, moftangioaica română uită şirul, numele şi datele; are însă în privinţa aceasta despre amicele ei o memorie prodigioasă (...) Moftangioaica e amatoare de înmormântări de lux. Trecând prin faţa cluburilor, jalnica scoate capul afară din cupeu. După cimitir, un tour au bois, cu ochii plânşi şi cu chipul încadrat în dantelă neagră, este obligatoriu (...) Moftangioaica sufere în genere de stomac; oricând are să iasă în lume seara nu mănâncă toată ziua în vederea corsetului. Astfel, e prudent să nu o prea iei la vals: suflarea ei te face să-ţi aduci aminte cu mult regret de mirosul violetelor de Parma. Poftită ori nepoftită, ea trebuie să se afle la toate balurile de rigoare, ale curţii, ale societăţilor, ale lumii mari, la reprezentaţiile prime, extraordinare sau de gală (...) Fiecare moftangioaică spune bucuros din fir în păr toată conversaţia care a avut-o cu prinţesa moştenitoare „aproape o jumătate de ceas“ la balul din urmă de la Cotroceni. Câte moftangioaice au fost la bal - că nu lipseşte una! - vezi dumneata câte jumătăţi de ceasuri a ţinut acel bal minunat (...) La balul curţii mai ales, cum s-a abţinut toată ziua de mâncare, abuzează de şampanie, de icre, de îngheţată, de bomboane - nu de plăcere ori de lăcomie, nu!... de datorie... O dată supează cu un „amic“, pe urma cu un curtezan, mai despre ziuă, se-nţelege, vine şi rândul lui dumnealui: „Aide, cocoşelule, la bufet!“. Aşa, după îngheţată, mănâncă iar icre moi, şi după Pomery extra-sec frappe, iar ciucalată fierbinte... A doua zi, doctorul high-life se vede silit a-i prescrie o cutie şi jumătate de capsule de ricin. Povestea „podăreselor“ transformate în boieroaice.
Pe lângă „piţipoance“, în Bucureşti erau şi o mulţime de femei care alegeau să întreţină relaţii sexuale contra cost. Prostituţia a fost considerată dintotdeauna cea mai veche meserie din lume, iar Capitala a fost o bună bucată de timp recunoscută pentru femeile extrem de frumoase care prestau servicii sexuale pe bani. Fie că era vorba despre „podărese“ sau de prostituate de lux, călătorii străini erau fascinaţi de doamnele şi domnişoarele din Capitală. Nu se poate spune cu exactitate când a apărut prostituţia în Bucureşti.
Istoricul Dan Falcan declară că printre primele poveşti cu prostituate se numără o însemnare din jurul anului 1760, când un trimis al sultanului a venit din Constantinopol într-o vizită la Bucureşti. Boierii vremii s-au adunat la balul organizat cu prilejul vizitei făcute de trimisul Constantinopolului, dar au decis să nu îşi aducă soţiile de teamă ca nu cumva bărbaţii din garda turcului să înceapă să curteze doamnele din Bucureşti. Pentru că boieri au decis ca la petrecerea organizată pentru trimisul sultanului să nu vină şi doamnele vremii, aceştia au găsit imediat o soluţie care avea să rămână în istoria oraşului. „Podul Mogoşoaiei era renumit pentru prostituate şi aşa s-au gândit boierii să le aducă la bal, fără ca turcii să ştie asta“, spune istoricul. Femeile au fost „gătite“ după moda vremii, coafate şi îmbrăcate în aşa fel încât nimeni să nu-şi dea seama că nu fac parte din boierimea bucureşteană. Ajunse la petrecere alături de cei mai înstăriţi oameni ai vremii, femeile au început să flirteze cu turcii veniţi în vizită şi uşor-uşor s-a ajuns la un dezmăţ în adevăratul sens al cuvântului. „A fost acolo o adevărată orgie“, precizează istoricul şi „nimeni nu şi-a dat seama că podăresele, aşa cum erau numite femeile care se prostituau pe Podul Mogoşoaiei, nu era de fapt boieroaice“.
Cristina Răduţă
http://adevarul.ro/news/bucuresti/portretul-pitipoancei-bucurestiul-altadata-suflareaei-sa-ti-aduci-aminte-regret-mirosul-violetelor-parma-1_54da57fa448e03c0fd7a3dff/index.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu